marți, 8 septembrie 2015

AURUL STATULUI ISLAMIC



În 29 august, al Hayat, serviciul de media al grupării jihadiste Statul Islamic, a anunţat într-o înregistrare de o oră, că a fost introdusă o nouă monedă care va circula în teritoriile controlate de trupele sale. Aceasta este dinarul de aur, care are menirea de a înlocui dolarii americani pentru a scăpa astfel de sub sclavia Federal Reserve Bank (Fed).
            Dinarul de aur al Statului Islamic va cântări 4,25 grame de aur pur, de 21 de carate, iar moneda de 5 dinari va cântări dublu. Valoarea unui dinar de aur a fost fixată la 139 de dolari americani. În paralel cu monedele de aur, vor fi emise şi dirhami de argint şi de aramă, în calitate de subdiviziuni, dar din înregistrarea difuzată, nu a reieşit clar care va fi valoarea acestor monede. În înregistrarea difuzată de al Hayat în data de 29 august, se mai specifică şi faptul că petrolul va fi vândut de acum înainte numai pe aur.  Nu există încă informaţii despre rata de schimb.
            Deşi fusese anunţată încă din noiembrie 2014, emiterea de monedă părea a fi ultima grijă a califului Abu Bakr al Baghdadi, şeful suprem al organizaţiei, mai ales că în ultima vreme, luptătorii Statului Islamic au suferit înfrângeri în războiul pe care-l duc în Siria şi Iraq. Şi totuşi, emiterea de monedă a început.
            Economistul iraqian Basim Jameel, consideră că emiterea de monedă în acest moment este o încercare de creştere a moralului luptătorilor Statului Islamic, într-o perioadă în care au fost înregistrate înfrângeri în bătălii importante, inclusiv pierderea oraşului Tikrit în luna martie. Jameel susţine că dinarii de aur vor fi respinşi de către populaţia care trăieşte sub autortatea Statului Islamic (aproximativ 8 milioane de locuitori) şi nimeni nu va avea încredere în această monedă.
            Purtătorii de cuvânt ai organizaţiei susţin că emiterea de monede din aur se raportează la vechile valori ale islamului, prima monedă islamistă fiind introdusă în 696 dHr, de califul Imperiului Islamic  Abd al Malik ibn Marwan.
            Întrebarea care se pune este de ce a ales Statul Islamic sa bată o monedă acum, în plin război, şi mai ales de ce o monedă din aur.
            Principala sursă de venituri pentru Statul Islamic este extragerea şi vânzarea petrolului din zonele aflate sub influenţa sa. Se estimează că organizaţia deţine şapte zăcăminte şi două rafinării în nordul Iraqului şi alte şase zăcăminte în Siria. Petrolul este pentru statul Islamic principala sursă de venituri pentru finanţarea războiului dus împotriva regimurilor iraqian şi sirian. O altă sursă de venituri sunt taxele impuse locuitorilor zonelor ocupate. În momentul ocupării zonelor petroliere, acestea erau funcţionale, astfel încât, organizaţia nu a trebuit să investească nimic pentru extracţie. Petrolul este vândut unor intermediari din zonă, cu preţuri între 25 şi 36 de dolari, iar aceştia îl revând pe piaţa neagră.
Operaţiunile militare ale Statului Islamic depind de preţul petrolului. Şi nu sunt singurii care depind de preţul petrolului. Dar sunt singurii care îşi finanţează exclusiv operaţiunile militare din petrol vândut pe piaţa neagră. Iar pe piaţa neagră, preţul este chiar şi mai scăzut decât pe burse. Liderii Statului Islamic sunt prinşi în cleştele războiului mut al preţului petrolului purtat între americani şi ruşi, care ameninţă să fie un război de durată. Nimeni nu poate avansa o dată precisă sau aproximativă când preţul petrolului va creşte din nou pe burse. Producătorii de petrol din Orientul Mijlociu au anunţat că pot rezista la un preţ de aproximativ 40 de dolari pe baril chiar şi trei ani, fără probleme. Venezuela, o ţară producătoare de petrol care se află în dificultate, caută cu disperare soluţii şi speră să le găsească în China, care a promis un credit de 10 miliarde de euro. Rusia, lasă la o parte aerele de mare putere şi priveşte cu speranţă tot spre China. Speră că gazoductul care din 2018 va lega Siberia de nordul Chinei să-i salveze exporturile de hidrocarburi, printr-un contract gigantic. Dar China nu se grăbeşte, deoarece ştie că se poate mai mult. Este posibil ca preţul petrolului să mai scadă. Până unde? Se ştie că preţul de extracţie al barilului în zona Golfului este de aproximativ 16 dolari. Deci speranţele pentru un preţ mai mic sunt întemeiate.
Pentru a continua războiul, Statul Islamic trebuie să vândă petrol. Şi nu puţin. O dată cu scăderea preţului, Statul Islamic trebuie să mărească producţia pentru a contrabalansa pierderile. Dar, cu toate că preţul este scăzut, Statul Islamic mai are cheltuieli şi cu camuflarea vânzărilor care sunt considerate ilegale de către comunitatea internaţională şi deci banate (interzise).
Liderii  Statului Islamic ştiau că se va ajunge aici. Au învăţat din experienţa ruşilor (doar proştii învaţă din propria experienţă), că simplul fapt de a deţine petrol, nu te face bogat decât dacă deţii şi controlul monedei în care se face tranzacţia cu petrol.
Contolul monedei în care se fac tranzacţiile cu petrol (cel mai comun produs din lume, deoarece îl găsim pe toate meridianele şi latitudinile) îl deţin Statele Unite ale Americii. De fapt, SUA deţin controlul tuturor tranzacţiilor comerciale care se fac în întreaga lume, deoarece dolarul american a fost impus ca monedă de referinţă mondială la Conferinţa Monetară de la Brenton Woods din 1948. Iniţial, se propusese ca monedă forte internaţională, o nouă monedă, numită unitas.  Dar ar fi fost greu de stabilit cine o va gestiona şi ce areal va influenţa. S-a renunţat la unitas şi s-a ales dolarul american. Era normal să se întâmple aşa. Era o monedă gestionată de cea mai stabilă şi mai dinamică economie a lumii în acel moment. Şi se pare că aşa a şi rămas. Când două state diferite doresc să încheie o tranzacţie, în ce monedă o încheie? Într-o monedă stabilă, gestionată de o economie stabilă.  Astfel se evită neîncrederea generată de teama că odată încheiată tranzacţia în moneda unuia dintre state, acesta îşi va devaloriza moneda astfel încât valoarea datoriei de returnat să fie diminuată.
Sistemul monetar actual dă, din păcate mână liberă guvernelor să manevreze masa monetară în propriul interes, folosind inflaţia ca pe un mijloc de finanţare a datoriilor statului. Interpretarea inflaţionistă a evoluţiei economice mondiale, a făcut ca economişti de top să justifice mărirea periodică a masei monetare existente la un moment dat pe un teritoriu ca fiind o necesitate de dezvoltare şi nu o suprataxare a populaţiei respective. O doctrină destul de răspândită afirmă că reducerea progresivă a puterii de cumpărare a unităţii monetare ar fi jucat un rol decisiv în evoluţia societăţii omeneşti. Cu alte cuvinte numai excesul de monedă împinge economia la investiţii şi dezvoltare economică, pe când limitarea cantităţii de monedă frânează investiţiile. (Lord Keynes)  Adevărat şi fals totodată.
Pentru a-şi afirma statalitatea (demonstrând totodată că este şi o structură centralizată), dar şi pentru a da un plus de încredere luptătorilor săi, Statul Islamic a hotărât să emită monedă proprie. Este o măsură radicală pentru o organizaţie care nu controlează o economie în adevăratul sens al cuvântului, ci doar o moştenire economică extrem de fragmentată preluată de la statele de la care au capturat teritorii. O monedă proprie va da senzaţia de suveranitate şi control al teritoriului, pe care organizaţia va trebui să-l stabilizeze economic. Dacă politic şi social, stabilizarea unui teritoriu cucerit este posibilă prin forţă şi ameninţarea cu forţă, din punct de vedere economic, stabilizarea prin forţă nu poate fi luată în discuţie.
Dar Statul Islamic ar fi putut să emită o monedă pe suport de hârtie, care ar fi fost mult mai ieftin de produs şi mult mai uşor de manevrat din punct de vedere al parităţii cu celelalte monede şi chiar cu dolarul. Totuşi, moneda pe suport de hârtie are nevoie de ceva ce nici ameninţările cu decapitarea, nici perceptele Coranului nu pot da. Moneda pe suport de hârtie are nevoie de încredere. Încrederea celui care o acceptă ca mijloc de plată pentru bunuri şi servicii. Atunci când primeşti un bilet de bancă, ai încredere în emitentul biletului că garantează faptul că valoarea bunului sau serviciului pe care tu îl vinzi (înstrăinezi) se va conserva până când la rândul tău, tu vei schimba biletul de bancă pe un alt bun sau serviciu. Emitentul biletului de bancă garantează că valoarea virtuală pe care tu o împătureşti în portofelul tău are caracter de unicitate, adică aceea că acea valoare nu mai poată fi utilizată de altcineva.
Mai mult decât atât, paritatea cu celelalte monede ar fi fost atât de greu de stabilit, încât, este evident că noua monedă ar fi creat un haos şi mai mare decât dacă nu ar fi emisă niciodată.
Utilizarea etalonului putere de cumpărare în stabilirea unui curs de schimb flotant, cu o principală valută internaţională (de regulă dolarul american), ar presupune stabilirea cantităţii de bunuri şi servicii care ar putea fi cumpărate la un moment dat cu o unitate monetară. Puterea de cumpărare a monedei depinde de nivelul preţurilor, nivelul produsului intern brut, nivelul productivităţii şi alţi câţiva indicatori economici. Într-o zonă devastată de război, aceşti indicatori sunt atât de volatili, încât este puţin probabil că ar putea fi făcute calcule cât de cât exacte. Iar ulterior, devalorizarea accentuată a monedei ar fi inevitabilă, în condiţiile în care finanţarea cheltuielilor Statului Islamic, bazate preponderent pe vânzările de petrol,  ar fi îngreunată de scăderea preţului petrolului, iar productivitatea macroeconomică, ar tinde abrupt către zero. Devalorizarea monedei ar echivala clar cu un fiasco al unei monede cu baze neclare, susţinută de o productivitate economică zero şi garantată de instituţiile unui stat nou creat, dar nerecunoscut de nimeni, supertotalitarist, care nu s-a remarcat niciodată prin performanţă economică, ci doar printr-un absolutism demn de evul mediu timpuriu. Nimeni nu ar accepta o astfel de monedă, iar dacă va fi impusă prin metode punitive, nu ar face decât să creeze o piaţă neagră prosperă a celorlalte valute în circulaţie. (după modelul pieţelor negre valutare existente în toată zona socialistă a Europei de până în anul 1989).
Folosirea unui curs de schimb fix faţă de o altă valută forte, metodă care şi-a demonstrat ineficienţa şi în general nu se mai foloseşte, (s-a folosit în Europa socialistă până la începutul anilor 90 când a fost abandonată în favoarea cursului flotant) ar duce în scurt timp fie la respingerea monedei Statului Islamic în cazul în care circulaţia altor valute nu ar fi interzisă în mod expres, sau la dispariţia bunurilor şi serviciilor şi apariţia unei pieţe negre cel puţin a bunurilor de larg consum (cu preţuri exagerate), în cazul în care irculaţia altor valute ar fi prohibită.
Cum ar putea Statul Islamic să garanteze noua monedă?
Deocamdată, Statul Islamic nu poate garanta nimic.
Se părea că singura lor soluţie este să utilizeze în continuare, valuta forte care poate garanta justeţea tranzacţiilor de bunuri şi servicii, dolarul american, moneda duşmanului de moarte, pe care Statul Islamic încearcă să-l satanizeze cu orice preţ.
Până în momentul în care, în 1971, Federeal Reserve Bank a anunţat că renunţă la acoperirea în aur a dolarului american şi la abandonarea Acordului Smithsonian în 1974, masa monetară a tuturor statelor din lume era garantată cu o cantitate de aur. Cu alte cuvinte, de facto, aurul era moneda în sine, şi nu biletul de bancă, care a fost emis pentru uşurarea manevrării masei monetare, dar şi pentru garantarea de către o autoritate a faptului că monedele de aur aflat în circulaţie nu sunt falsificate.
Reîntoarcerea la moneda de aur a evului mediu a fost răspunsul la întrebarea “cum poate fi emisă o monedă cu ceva sorţi de supravieţuire în condiţiile economice deloc favorabile pe care le oferă Statul Islamic în teritoriul pe care îl controlează”.
Cum informaţiile parvenite de pe teritoriul controlat de către organizaţia teroristă nu pot fi suficient verificate, nu se ştie cu exactitate ce cantitate de aur au reuşit să captureze teroriştii, astfel încât să poată acoperi în totalitate numărul de tranzacţii existente în teritoriul ocupat. Se pare că totuşi în băncile iraqiene existau cantităţi suficient de mari de aur care capturate fiind, pot fi transformate în monedă. Economistul iraqian Basim Jameel consideră că noua monedă va fi respinsă de către populaţie. Probabil că Jameel se înşală, aurul este totuşi aur şi valorează ceva pe piaţa liberă, şi nu tocmai puţin. Populaţia va accepta noul dinar din aur, iar acesta sigur va circula alături de dolarul american, dacă acesta nu va fi interzis. Pentru început, mai mult ca sigur dolarul nu va fi interzis, mai ales că nu este sigur dacă noua monedă din aur a Statului Islamic va putea acoperi cantitativ toată economia teritoriului ocupat. Oricum, anunţul că petrolul pe care organizaţia îl va vinde, se va tranzacţiona numai pe lingouri de aur, va face cu siguranţă să crească volumul de aur intart în posesia lor. Vânzarea petrolului contra lingouri de aur, va avea avantajul că preţul petrolului, nemairaportându-se la dolarul american, va avea o stabilitate mai mare, având în vedere că preţul aurului este mai greu de influenţat de simpla mărire sau micşorare a cantităţii de marfă tranzacţionată.
Rămâne de văzut dacă emiterea de dinari din aur de către Statul Islamic, va aduce beneficii sau deservicii organizaţiei. Cum singurul produs de export al teroriştilor este petrolul, iar petrolul, în ultima vreme şi-a pierdut mult din valoare datorită măririi cantităţilor oferite spre vânzare (preţul petrolului nu se stabileşte într-un birou), chiar dacă acesta va fi tranzacţionat pentru lingouri, preţul va fi raportat oricum tot la dolar, iar acesta va fi tot mic. Beneficiile pentru terorişti ar veni doar dacă aurul îşi va creşte valoarea, iar cum aurul la nivel mondial este un metal de refugiu, preţul său va creşte doar în momente de instabilitate economică sau socio-politică. Invazia de migranţi (posibil sosiţi la pachet cu agenţi terorişti) în Europa, poate constitui într-adevăr un moment de mare instabilitate.
Şi este posibil ca preţul aurului să crească.


Un comentariu:

  1. O incercare disperata de a controla financiar tranzactiile din zona. Daca nu reusesc sa vanda petrolul, valoarea lui in zona va scadea mult sub pretul de pe burse. Va fi considerat mult timp ca un produs tabu (un surplus pe care nu-l vrea nimeni) si va fi foarte ieftin. Nu ar fi exclus ca petrolul arab sa fie foarte scump pentru China deși pare a fi cel mai ieftin :). Posibil sa vorbim in perioada urmatoare de importuri facute de la americani?! Nu se stie ( americani locul 2 la extractie anul trecut si 2 la procesare dupa rusi -partea de procesare). Gurile rele spun ca se pare ca americani ar fi trecut pe primul loc. Dar asa sunt unii carcotasi :)
    Scopul acestei monede este de a incerca organizarea intr-un stat. Sa fie cumva de vina interventia Rusiei in zona?!

    RăspundețiȘtergere