miercuri, 3 iunie 2015

GREXIT - ZIUA CUŢITELOR LUNGI



              Ziua de 5 iunie 2015 ar putea intra în istoria Greciei ca „Ziua cuţitelor lungi”. Grexitul, dacă va fi, va fi unul însângerat.
            Nacht der langen Messer. Noaptea cuţitelor lungi. A avut loc în Germania între 30 iunie şi 2 iulie 1934, când SS-ul (Shutzstaffel) a decapitat pur şi simplu conducerea SA (Sturmabteilung). Adolf Hitler a ordonat SS-ului să decapiteze SA-ul şi să-l asasineze pe şeful său Ernst Rohm, cu toate că Hitler, ca şi SS-ul erau creaţia acestuia. După primul război mondial, fostul caporal Adolf Hitler a fost subordonatul fostului căpitan Ernst Rohm în cadrul noului partid de extremă dreaptă NSDAP. Rohm a văzut în guralivul, fanfaronul şi antisemitul Hitler, liderul partidului nazist, lider care el, cu trecutul şi prezentul său, nu putea fi. Hitler a fost creaţia lui Rohm, care credea că fanfaronul guraliv va putea fi manevrat astfel încât, NSDAP-ul va fi instrumentul său de accedere la guvernarea Germaniei. Dar nu a fost să fie aşa. Se pare că în noaptea de 30 iunie, însuşi Hitler şi-a descărcat Luggerul în cel care-i fusese mentor.

            Încă de la obţinerea independenţei, în 1821, Grecia a avut o lungă istorie în intrare în incapacitate de plată. De fapt, ca stat independent, Grecia a înregistrat nu mai puţin de cinci default-uri. Patru numai în secolul XIX: 1826, 1843, 1860, 1894. Şi numai unul în secolul XX: 1932. În lume, doar Venezuela şi Ecuador o depăşesc la numărul de default-uri: 10.
            Prima intrare în incapacitate de plată a avut loc imediat după obţinerea independenţei şi transformarea fostei provincii otomane în stat suveran. Războiul grec de independenţă, a fost văzut de puterile occidentale ale Europei ca o oportunitate de a limita influenţa otomană în estul Europei, şi mai ales în Balcani. Limitatrea acestei influenţe, şi aducerea acestui teritoriu european pe orbita intereselor economice ale occidentului, s-a concretizat prin susţinerea societăţii secrete Filiki Eteria (Societatea Prietenilor) cu un credit garantat de London Stock Exchange de 475000 lire sterline în 1824 şi mai apoi, de 1,1 milioane de lire sterline în 1825. Ambele credite erau finanţate prin bonduri publice cu o depunere iniţială de numai 10 procente din valoare, rămânând ca restul sumei să fie achitată ulterior. Deci pe hârtie Grecia a fost împrumutată cu 1,575 milioane de lire sterline, dar în realitate, ar fi trebuit să primească pentru început doar 157500 de lire sterline. De fapt, nu a primit decât încurajări pentru că fondurile s-au scurs în destinaţii obscure ale intermediarilor afacerii. L-au primit totuşi pe Lord Byron, un poet de succes care a luptat şi a murit alături de greci, nu înainte de a lăsa posterităţii opere minunate despre idealurile de libertate ale patrioţilor greci. Restul sumei negociate în birourile elegante ale occidentului nu a mai fost nici măcar amintită, motivul fiind că lupta pentru independenţă şi împotriva hegemoniei otomane s-a transformat într-un veritabil război civil.
            Nu se ştie câţi bani au ajuns în Grecia.
            Al doilea default a survenit în 1843 şi a fost generat de împrumutul de 60 de milioane de drahme, pe care Grecia, ca stat independent l-a antamat în 1832 pentru dezvoltarea armatei sale şi pentru, evident, înscăunarea pe tronul regatului a lui Otto , prinţul bavarez pe care englezii l-au impus ca rege al Greciei. În epocă apăruse ideea că popoarele balcanice nu se puteau autoguverna prin conducători pământeni, ca urmare a lungii lor istorii de vasali ai unui imperiu care era supranumit  „bolnavul Europei”, cunoscut pentru corupţia sa endemică. Şi drept urmare se încerca implementarea în Balcani a unei politici a importului de monarhii din vestul Europei.
            În 1860 Grecia a trecut prin al treilea default, ca urmare a excluderii sale de pe pieţele de capital, deoarece avea deja un curriculum încărcat pe zona de intrare în incapacitate de plată. Guvernul grec nu reuşea să se împrumute decât la dobânzi duble faţă de cele practicate pe pieţele financiare.
            1894 a fost anul celui de-al patrulea default. Motivul a fost că după unele reforme făcute în deceniul 7 al secolului XIX, având din nou acces pe pieţele de capital, guvernul grec s-a împrumutat, fără să mai poată achita.
Deja devenise o tradiţie.
            Se pare că vestul Europei pedepsea drastic Grecia pentru că se împrumutase în vederea susţinerii ofensivei Europei împotriva Orientului reprezentat de Imperiul Otoman. Era de fapt o cruciadă economică ce avea drept scop acapararea pieţelor estice şi balcanice ale Europei, spre folosul evident al economiilor puternice ale occidentului. Franţa, Anglia şi nou apăruta pe hartă Gemania, îşi făcuseră un scop din alungarea otomanilor din Europa, folosindu-se în acest scop de dorinţa de libertate ale popoarelor balcanice oprimate. Oprimate sau nu, popoarele balcanice s-au ridicat cu mult curaj la luptă, dar cu furci şi cu topoare, chiar şi în secolul XIX, era cam greu să învingi redutabila armată a sultanului. Aşa că era nevoie de bani, pentru arme, pentru provizii, pentru plata strategilor şi mercenarilor angajaţi. Poate că ar fi fost cinstit ca aceşti bani să fie furnizaţi direct de către cei care urmau să devină beneficiarii luptei lor, cetăţenii statelor occidentale. Poate că sângele vărsat de greci, bulgari, sârbi, români, era totuşi un aport suficient pentru câştigarea libertăţii ţărilor lor.
            Dar occidentul a preferat să îi încurajeze de pe margine şi să-i împrumute cu dobânzi ameţitoare, iar când guvernele nu mai puteau plăti, erau sancţionate cu excluderea de pe pieţele financiare. Dar cum de la un om sărac nu ai ce să iei, specialiştii occidentali în colonialism recomandau iertarea de datorii, şi noi împrumuturi care să resusciteze economiile balcanice, neperformante.
            În secolul XXI nu s-a schimbat nimic. Grecia are datorii de 350 de miliarde de euro.  Pentru a obţine bunăvoinţa creditorilor, Grecia a plătit către FMI o rată de circa 750 milioane de euro. Dar are nevoie de 2,5 miliarde de euro pentru a nu intra în incapacitate de plată.
            De afară, Grecia este văzută ca o ţară care se împrumută, iar cînd banii se termină, se împrumută iar. Un studiu european arată că grecul obişnuit nu este convins că plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat este un act benefic pentru societate.
            Se împrumută guvernul grec, nicio îndoială, dar ca să te împrumuţi este nevoie ca şi în dragoste, de doi: un creditor şi un debitor. Aşa cum mite nu poate fi mită decât când există doi infractori, cel care dă şi cel care ia mita, la fel este şi în cazul împrumutrilor, ai nevoie de un creditor, pentru a deveni dator vândut.
            Cel mai relevant episod din aşa zisa spirală a împrumuturilor greceşti, care au adus ţara pe marginea prăpastiei financiare s-a petrecut în anul 2011, când toate instituţiile financiare cântau prohodul sistemului economic grecesc. În octombrie 2011, cu toate că era încă de pe atunci în pragul falimentului, Der Spiegel dezvăluie în ediţia sa online de luni, 15 octombrie 2011, că guvernul grec intenţionează să cumpere patru fregate franţuzeşti ultramoderne, în valoare de 300 milioane de euro bucata. Ştirea a picat ca o bombă imediat după ce presa spaniolă scrisese despre intenţia Greciei de a achiziţiona un număr de 400 de tancuri americane de tip M1A1 Abrams, second hand. Presa europeană dar mai ales cea germană este inflamată la maxim, titrând că Grecia intenţionează să cumpere fregatele practic pe banii germanilor, cei mai mari contribuitori la bugetul comunitar, buget din care Grecia era împrumutată fără a se mai analiza dacă are posibilitatea de a-i mai restitui. Fregatele erau construite de concernul francez de stat DCNS, care concurase pentru contractul respectiv cu nemţii de la Thyssen Krupp. Este foarte clar că dacă germanii ar fi câştigat contractul ar fi tăcut mâlc şi probabil că cei care ar fi arătat cu degetul spre risipitorii greci ar fi fost fără îndoială francezii.
             Episodul aminteşte o altă afacere veroasă instrumentată de exponenţii finanţelor mondiale când, la sfârşitul anilor 90 România era forţată să cumpere 92 de elicoptere americane în valoare de aproape un miliard de dolari, de la compania Bell Helicopters, cu promisiunea de retehnologizare a fostei uzine IAR de la Ghimbav, Brasov. În acel moment România era în tratative cu FMI, pentru acordarea unor împrumuturi de urgenţă care ar fi ajutat la evitarea unui eventual default. Se pare că factorii responsabili de la Bucureşti, nu au căzut în plasă, drept pentru care contractul nu a mai fost semnat.
             De-a lungul istoriei recente, statele occidentale ale Europei au privit Balcanii şi în general estul Europei ca pe nişte cunoaştinţe de mâna a doua, rudele sărace de la ţară. Şi-au adus aminte de Balcani doar când interesele lor de puteri europene au cerut-o. Şi atunci când au putut să se folosească de aceste rude sărace, economic şi politic. Nu au văzut Balcanii ca pe un partener economic şi politic, de o importanţă indiscutabil mai redusă, dar nu nesemnificativă ci ca pe un teren de experimente politice şi militare.
Ce au realizat?  
Au radicalizat populaţiile ţărilor balcanice şi est europene, asmuţindu-le iniţial împotriva inamicului oriental, Imperiul Otoman, pentru a prelua pentru occidentali influenţa economică şi politică, iar mai apoi împotriva inamicului economic din est, Federaţia Rusă. Prin politica de neocolonialism economic, dusă de puterile occidentale influenţate de Statele Unite, au venit la putere partide şi lideri extremişti sau de orientare extremistă (SYRIZA-partid maoist- în Grecia, Victor Orban în Ungaria) şi mai mult au orientat întreaga zonă, puternic dependentă de gazele ruseşti, către Federaţia Rusă.  Balcanii vor deveni, dacă nu au devenit deja, un pion pe o tablă de şah, fără de care victoria devine imposibilă. De Balcani depinde viitorul Turkish Streamului, gazoductul care va uni Rusia cu Europa. Slovacia, prin premierul Figo, a propus deja un proiect Eaststring, adică un gazoduct care să conecteze Turcia cu Grecia, Bulgaria, România, Slovacia. Estul Europei nu mai execută întocmai ordinele venite de la Bruxelles. Începe să conştientizeze că este folosit în jocurile celor mari. Şi îşi activează sistemul de autoapărare. Îşi activează instinctul de conservare.
În 5 iunie, Grecia ar putea intra în incapacitate de plată.
Pentru a şasea oară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu